Chelie și ereditate: ce se moștenește și ce nu

„Bunicul meu matern era chel, deci și eu voi fi.” „Tata are tot părul, sunt la adăpost.” Puține întrebări de sănătate au atâtea certitudini populare ca ereditatea chelii. Știința confirmă că genetica cântărește mult, dar povestea este mai complexă decât „vine de la mamă” sau „vine de la tată”.

În acest articol explicăm ce arată studiile pe gemeni și marile studii genetice, de unde vine mitul bunicului matern, ce nu se moștenește și ce puteți face cu această informație. Deoarece a moșteni predispoziția nu înseamnă a fi condamnat la ea, iar astăzi este posibil să acționați din timp.

Cât din chelie este genetică

Cea mai clasică modalitate de a măsura greutatea geneticii este compararea gemenilor identici (care împart toate genele) cu gemenii neidentici (care împart aproximativ jumătate). Dacă cei identici seamănă mult mai mult între ei, genetica cântărește mult.

Într-un studiu australian pe gemeni de sex masculin (Nyholt et al., 2003), heritabilitatea chelii masculine a fost estimată la aproximativ 80%. Aceasta înseamnă că, în populația studiată, aproximativ 80% din diferențele dintre bărbați privind chelia se explicau prin diferențe genetice. Este una dintre cele mai mari valori dintre caracteristicile umane comune, similară cu cea a înălțimii.

Dar 80% nu înseamnă 100%

Chiar și între gemeni identici există diferențe. Într-un studiu pe perechi de gemeni identici de sex masculin (Gatherwright et al., 2013), fratele care fuma, care avea mai mult stres, care consuma mai mult alcool sau care avea mai multe ore de expunere la soare tindea să aibă mai multă pierdere de păr în anumite zone. Genetica oferă predispoziția; mediul și obiceiurile modulează expresia.

Și la femei?

Alopecia feminină are, de asemenea, o componentă ereditară, cu istoric familial la 40% până la 54% dintre femeile afectate, dar genetica este mai puțin studiată și pare să fie parțial diferită de cea masculină. Citiți Alopecia feminină: ce este și cum se recunoaște.

Gena receptorului de androgeni și mitul bunicului matern

De unde vine mitul

DHT, hormonul care provoacă miniaturizarea foliculului, acționează prin receptorul de androgeni. Gena care codifică acest receptor se află pe cromozomul X. Bărbații au un singur cromozom X, pe care îl moștenesc întotdeauna de la mamă (de la tată moștenesc Y). Iar mama a primit acel X de la unul dintre părinții ei, adesea de la tatăl ei, bunicul matern.

În 2005, Hillmer și colaboratorii au arătat că variantele acestei gene sunt un factor de risc important pentru chelia cu debut precoce. De aici a apărut ideea simplificată că „chelia vine din partea mamei” și că este suficient să te uiți la bunicul matern.

De ce este doar o parte din adevăr

• Mama are doi cromozomi X, unul de la tată și altul de la mama ei, și transmite unul dintre ei la întâmplare. Bunicul matern poate fi chel fără ca nepotul să moștenească X-ul „de risc”.
• Gena receptorului nu este singura. Există multe alte regiuni genetice pe alți cromozomi, moștenite de la ambii părinți. Richards și colaboratorii (2008) au identificat o regiune pe cromozomul 20 care, combinată cu varianta de risc a receptorului de androgeni, s-a asociat cu un risc de aproximativ șapte ori mai mare.
• Părinții și copiii seamănă. Observația clinică și studiile pe familii arată o concordanță relevantă între gradul de chelie al tatălui și cel al fiului, ceea ce nu ar fi de așteptat dacă totul ar veni de la mamă (Chumlea et al., 2004).

Concluzie: istoricul familial din ambele părți contează. Tatăl, bunicii, unchii și frații mai mari oferă indicii despre risc, fără ca vreunul dintre ei, singur, să îl determine.

Sute de gene: ce arată marile studii

În ultimul deceniu, studii pe zeci de mii de bărbați au comparat genomul celor care au chelie cu al celor care nu au:

• Heilmann-Heimbach et al. (2017), într-o meta-analiză europeană, au identificat 63 de regiuni asociate, care împreună explicau aproximativ 39% din variabilitatea chelii.
• Pirastu et al. (2017), cu peste 70.000 de bărbați, au identificat 71 de regiuni.
• Hagenaars et al. (2017), cu peste 52.000 de bărbați din UK Biobank, au găsit 287 de semnale genetice, multe dintre ele pe cromozomul X.

Ce înseamnă aceasta:

• Chelia este poligenică: rezultă din suma multor variante, fiecare cu un efect mic, și nu dintr-o singură genă.
• Multe dintre aceste gene sunt legate de dezvoltarea foliculului, de răspunsul la androgeni și de modul în care crește părul.
• Chiar și cu sute de semnale, predicția individuală rămâne imperfectă. Autorii studiului UK Biobank au subliniat ei înșiși că încă suntem departe de o predicție riguroasă pentru fiecare persoană, deși este posibil să se identifice subgrupuri cu risc mult mai mare.

Unele dintre aceste studii au găsit, de asemenea, legături genetice între chelie și alte caracteristici (precum înălțimea, vârsta pubertății sau densitatea osoasă), ceea ce ajută la înțelegerea biologiei, dar nu are aplicație practică individuală.

Ce nu se moștenește

Factori pe care îi puteți influența

• Fumatul: se asociază cu mai multă pierdere de păr, inclusiv în studiul pe gemeni.
• Testosteron și anabolizante: nu „creează” chelie la cine nu are predispoziție, dar pot accelera mult chelia celor care o au.
• Stresul cronic, somnul și alimentația: nu provoacă chelia genetică, dar pot adăuga un efluviu care o face mai vizibilă. Citiți Stresul și căderea părului: ce se știe.
• Momentul tratamentului: începerea timpurie, când mai sunt mulți foliculi activi, face diferența în rezultat.

Mituri fără temei

Testele genetice: merită?

Există teste comerciale care promit să calculeze riscul de chelie sau să prevadă răspunsul la tratamente (de exemplu, la finasteridă sau la minoxidil) pornind de la o probă de salivă.

Ce se știe:

• Predicția individuală este limitată. Chiar și modelele bazate pe sute de variante explică doar o parte din risc și nu permit a spune cu rigurozitate dacă o persoană va rămâne sau nu chelioasă și nici când.
• Istoricul familial și observarea clinică oferă informații comparabile sau mai bune, la cost zero: un examen al scalpului cu tricoscopie arată dacă există deja miniaturizare, cu mult înainte ca pierderea să fie vizibilă cu ochiul liber.
• Testele de „răspuns la tratament” au o validare limitată și nu înlocuiesc un tratament de probă urmărit medical.
• Confidențialitate: datele genetice sunt date sensibile. Înainte de a trimite o probă, citiți cum vor fi păstrate și partajate.

Pe scurt, astăzi un test genetic rareori schimbă decizia. Cel mai util este să cunoașteți istoricul familial și să evaluați scalpul.

Aveți istoric familial. Și acum?

Faptul că aveți rude cu chelie nu vă obligă să faceți nimic, dar vă permite să fiți atent(ă) și să acționați la momentul potrivit:

• Cunoașteți-vă familia: tată, bunici, unchi și frați de ambele părți. La ce vârstă au început? Până unde au ajuns?
• Urmăriți cu fotografii la fiecare trei luni, din față, din lateral (golfurile frontale) și de sus (creștetul). Citiți Fotografii la fiecare 3 luni: cum urmăriți creștetul.
• Fiți atenți la primele semne: golfuri frontale care urcă, creștet care se rărește, fire mai subțiri, mai puțin volum. Citiți Chelia masculină: ce este și cum se recunoaște și Creștet rărit: când merită evaluat.
• Evaluați din timp dacă observați schimbări, mai ales dacă aveți sub 30 de ani. Tratamentele sunt mai eficiente în a păstra decât în a recupera.
• Aveți grijă de factorii modificabili: nu fumați, evitați anabolizantele, dormiți și mâncați bine.

La Luxmed, consultația de medicină capilară include anamneză familială detaliată, observare, clasificare pe scara Norwood, tricoscopie și fotografii de control. Dacă există deja miniaturizare, discutăm cu dumneavoastră opțiunile, cu beneficii și riscuri. Dacă nu există, rămâneți cu un punct de pornire pentru comparații în viitor.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește o consultație medicală. Rezultatele oricărui tratament variază de la o persoană la alta.

Întrebări frecvente